Month: November 2018

  • UE îşi propune să investească mai mult în cercetare şi inovare

    Preşedintele Parlamentului European, a făcut apel ca Uniunea Europeană să investească mai mult în cercetare şi inovare, adăugând că acestea “trebuie să facă parte din ADN-ul nostru”. “Ambiţia noastră trebuie să fie aceea de a fi cel mai mare şi cel mai atrăgător spaţiu de cercetare din lume. Cercetarea, inovarea şi noile tehnologii trebuie să…

  • ICCJ. Natura sumelor datorate lunar de terţul poprit

    Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a decis, în şedinţa din 26 noiembrie 2018, că admite sesizarea formulată de Tribunalul Mureş – Secţia civilă, în dosarul nr. 8187/320/2016*, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că: ”În interpretarea dispoziţiilor art. 781 alin. (5) lit. a)…

  • Majorarea salariului de bază în contextul Legii salarizării

    Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a decis, în şedinţa din 26 noiembrie 2018, că admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Iaşi – Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. 7568/99/2017, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi, în interpretarea dispoziţiilor Notei 2 lit. c)…

  • Austria va retrage cetăţenia persoanelor condamnate pentru terorism

    Guvernul australian a dezvăluit planul de a retrage cetăţenia persoanelor condamnate pentru terorism, chiar dacă sunt cetățeni ai Australiei. Legea în vigoare prevede că autorităţile pot retrage cetăţenia australiană persoanelor condamnate la mai mult de şase ani de închisoare pentru activităţi teroriste, dar numai dacă acestea deţin dublă cetăţenie.

  • Posibilitatea încheierii de contracte colective de muncă la nivelul sucursalelor

     Legislația în domeniul muncii stabilește de o manieră clară posibilitatea de a încheia un contract colectiv de muncă la nivelul unei societăți, fiind evident că noțiunea de „unitate” are o relație de tipul gen-specie cu noțiunea de „societate”. Ceea ce nu regăsim reglementat de o manieră specifică, nici în legislația muncii și nici în cea…

  • A fost înfiinţat Comitetul de sănătate şi securitate în muncă. Ce atribuţii are acesta?

    În scopul asigurării implicării salariaţilor în elaborarea şi aplicarea deciziilor în domeniul securităţii muncii, la nivelul fiecărei unităţi penitenciare se constituie Comitetul de sănătate şi securitate în muncă. În Monitorul Oficial nr. 996/2018 a fost publicată Decizia nr. 664/2018 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Comitetului de securitate şi sănătate în muncă, specific…

  • Pensiile nu vor mai fi expediate prin poştă!

    Noul ministrul al Muncii a vorbit despre plata pensiilor şi planurile sale în fruntea ministerului. “E foarte important ca românii să se simtă respectaţi şi protejaţi. Cu siguranţă va continua acest mod de a plăti pensiile prin cont, pensionarii ridicând banii de la bancomate, dar va continua şi plata prin Poşta Română. În ultima şedinţă…

  • Deşi economia creşte nivelul de trai al românilor este acelaşi!

    Potrivit unei analize făcute de BNR, creșterea PIB-ului, chiar dacă a fost mare și în 2016 și în 2017, nu a reușit să plaseze țara noastră într-o poziție fruntașă într-un clasament al bunăstării economice al Uniunii Europene. Dimpotrivă, analiza din primul semestru pe 2018 a veniturilor și cheltuielilor la nivelul unei gospodării arată că românii…

  • S-a pus în discuţie introducerea unei taxe pe avere!

    În sistemul fiscal actual din România nu se percepe încă o taxă pe avere, deși în state apropiate nouă, de exemplu Bulgaria sau Polonia, se observă atât o rafinare crescută a modalității de taxare a averilor cât și o creștere a celor interesate de a introduce proceduri clare în acest scop. De exemplu, Italia are…

  • BNR lansează o nouă monedă!

    BNR lansează o nouă monedă! Aceasta va fi pusă în circulație chiar astăzi. Oficialii vor lansa o monedă din aur, o monedă din argint, o monedă din alamă pentru colecţionare şi o monedă aniversară din alamă. Aceasta are ca temă 100 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. Conform unui comunicat…