Românii pot lua bani de la stat!


Românii pot lua bani de la stat. Este vorba despre Ghidul programului prin care statul oferă finanțare nerambursabilă persoanelor fizice care își instalează panouri solare fotovoltaice, suma decontată fiind în limita de 90% din valoarea investiției, dar nu mai mult de 20.000 de lei.

Prin acest Ghid, Ministerul Mediului urmăreşte creşterea numărului de persoane care îşi produc energia electrică necesară consumului propriu, prin utilizarea sistemelor de panouri fotovoltaice, care duc la îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. 

Finanţarea “se realizează din veniturile rezultate din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră încasate la Fondul pentru mediu, în limita creditelor de angajament şi creditelor bugetare prevăzute cu această destinaţie prin bugetul anual al Fondului pentru mediu, aprobat conform legii”. Aceasta se va acorda în proporţie de 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, în limita sumei de 20.000 lei.