Ordonanța de urgență privind Fondurile suverane de dezvoltare și investiții


În Monitorul Oficial nr. 991/2018 a fost publicată Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100/2018, act normativ care reglementează cadrul general privind condițiile pe care o societate prevăzută de Legea nr. 31/1990 trebuie să le îndeplinească pentru a fi considerată Fond suveran de dezvoltare și investiții.

Reglementarea are în vedere crearea unor vehicule de investiții financiare în proiecte ori companii profitabile, segment care, în prezent, este neacoperit pe piața financiară din România și să sprijine companiile cu proiecte de investiții rentabile cărora le lipsește capitalul pentru a se extinde.

Noțiune și scop

În sensul Ordonanței, Fondurile suverane de dezvoltare și investiții sunt societăți pe acțiuni înființate conform Legii nr. 31/1990, deținute integral de stat, care au drept activitate principală operațiuni financiare, inclusiv efectuarea de investiții financiare în nume și cont propriu, cu aport în numerar și în natură la capitalul social, inclusiv sub formă de acțiuni deținute de stat la societăți, care îndeplinesc criteriile economice și cerințele de clasificare în afara conturilor guvernamentale, potrivit metodologiei Uniunii Europene.

Fondurile suverane de dezvoltare şi investiţii au ca scop dezvoltarea și finanțarea unor proiecte de investiții rentabile și sustenabile, în diverse sectoare economice, din fonduri proprii și din fonduri atrase, dar şi administrarea activelor financiare proprii, în vederea obţinerii de profit.

Constituire și organizare

Actul constitutiv iniţial al fiecărui Fond, precum şi modificările ulterioare se aprobă de către adunarea generală a acţionarilor, după obţinerea acordului prealabil al Guvernului.

Fondurile sunt persoane juridice române ale căror condiţii de organizare şi funcţionare se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. Printre elementele stabilite astfel se regăsesc: obiectul de activitate și sediul social, autoritatea publică centrală care exercită drepturile și îndeplinește obligațiile în calitate de acționar unic al fiecărui fond, valoarea capitalului social și numărul de acțiuni, metoda de evaluare a aportului în natură, durata de constituire.

Fondurile sunt deţinute în întregime, pe toată durata de funcţionare, de către statul român. Capitalul social al fiecărui Fond se constituie pe baza aporturilor în natură, constând în bunuri mobile și imobile, dar și a aporturilor în numerar. Resursele financiare necesare acoperirii vărsămintelor în numerar se asigură din bugetul autorităţii publice centrale care exercită, în numele statului român, drepturile şi obligaţiile izvorâte din calitatea de acţionar unic, în limita prevederilor bugetare aprobate cu această destinaţie şi/sau din venituri rezultate din privatizare înregistrate în contul Trezoreriei Statului.

Administrarea Fondurilor se face în sistem dualist, de către un consiliu de supraveghere şi un directorat, în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Control

Fiecare Fond este obligat să întocmească rapoarte trimestriale privind situația activelor şi pasivelor, precum şi a investiţiilor aprobate, pe care să le prezinte autorităţii publice centrale care reprezintă statul ca acţionar.

De asemenea, la nivelul fiecărui fond, se întocmește o strategie. Aceasta se elaborează de către directorat, se avizează de Consiliul de supraveghere şi se aprobă de către adunarea generală a acţionarilor, în baza unor linii directoare aprobate în prealabil prin hotărâre de Guvern.

Strategia fiecărui Fond este corelată cu un set de indicatori de performanţă pe termen mediu şi lung stabiliţi de adunarea generală a acţionarilor şi are în vedere următoarele domenii şi activităţi de dezvoltare:

a) finanţarea întreprinderilor în diverse etape ale dezvoltării, indirect, prin fonduri dedicate, indiferent de structura acţionariatului, dacă şi numai dacă aceste întreprinderi sunt relevante pentru un anumit sector economic/industrial;
b) finanţarea companiilor româneşti de importanţă strategică, respectiv dezvoltarea sectoarelor – cheie, în care companiile româneşti au şansa de a obţine un avantaj competitiv la nivel global;
c) investiţii în industrie;
d) investiţii în proiecte de infrastructură;
e) finanţarea start – upurilor şi a întreprinderilor într-un stadiu incipient de dezvoltare;
f) crearea de locuri de muncă în mod durabil, prioritar geografic în zonele cu dezvoltare mai puţin avansată şi prioritar economic în sectoarele cu potenţial ridicat de creştere economică;
g) stimularea inovaţiei şi a noilor tehnologii;
h) dezvoltarea capitalului uman şi social pe termen lung;
i) creşterea competitivităţii economiei româneşti;
j) urmărirea strategiei energetice;
k) pieţele de capital;
l) alte domenii şi activităţi de dezvoltare care sunt de interes pentru economia naţională.

Potrivit știrilor juridice recente, Ordonanța de urgență a fost adoptată după ce proiectul de lege anterior, supus fiind unui control a priori al Curții Constituționale, a fost declarat neconstituțional în întregime.