A fost înfiinţat Comitetul de sănătate şi securitate în muncă. Ce atribuţii are acesta?


În scopul asigurării implicării salariaţilor în elaborarea şi aplicarea deciziilor în domeniul securităţii muncii, la nivelul fiecărei unităţi penitenciare se constituie Comitetul de sănătate şi securitate în muncă.

În Monitorul Oficial nr. 996/2018 a fost publicată Decizia nr. 664/2018 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Comitetului de securitate şi sănătate în muncă, specific sistemului administraţiei penitenciare.

Numărul reprezentanţilor salariaţilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă este egal cu numărul format din angajator sau reprezentantul său legal şi reprezentanţii angajatorului.

Reprezentanţii salariaţilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă sunt formaţi din reprezentanţii organizaţiilor sindicale reprezentative sau, în situaţia în care sindicatul nu este reprezentativ, reprezentanţii federaţiei la care este afiliat sindicatul, conform Legii dialogului social, iar, în cazul unităţilor în care nu sunt constituite sindicate, reprezentanţii aleşi ai angajaţilor.

În unităţile în care nu sunt constituite sindicate, Compartimentul securitatea şi sănătatea în muncă şi protecţia mediului informează salariaţii, prin intermediul şefilor de structuri, cu privire la locul, data şi ora unde vor avea loc alegerile. La întrunire salariaţii propun un număr de candidaţi eligibili, din rândul celor prevăzuţi la alin. (3), alegerea reprezentantului urmând să se realizeze prin vot secret, din rândul candidaţilor eligibili propuşi.

Potrivit noutăţilor legislative poate fi candidat eligibil orice salariat care are cel puţin 3 luni vechime în unitate. Se consideră câştigător candidatul care obţine cele mai multe voturi. Dacă există doi candidaţi cu acelaşi număr de voturi, se reia procedura după un termen de 15 zile de la primul scrutin.

Ordinea de zi a fiecărei întruniri este stabilită de către preşedinte şi secretar, cu consultarea reprezentanţilor salariaţilor, şi este transmisă membrilor CSSM cu cel puţin 5 zile înaintea datei stabilite pentru întrunirea comitetului.

La întrunirile CSSM pot participa şi invitaţi din cadrul altor structuri de specialitate sau experţi, dacă pot furniza informaţii în legătură cu subiectele indicate pe ordinea de zi. Aceştia trebuie să fie prezenţi numai în timpul necesar analizării şi discutării aspectelor problematicii care au determinat invitarea la şedinţa CSSM.

Printre atribuţiile comitetului se numără:
a) analizează şi formulează propuneri privind politica de securitate şi sănătate în muncă, precum şi planul de prevenire şi protecţie în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă;
b) urmăreşte realizarea planului de prevenire şi protecţie în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă, inclusiv alocarea mijloacelor necesare realizării prevederilor lui şi eficienţa acestora din punctul de vedere al îmbunătăţirii condiţiilor de muncă;
c) analizează introducerea de noi tehnologii şi alegerea echipamentelor, luând în considerare consecinţele asupra securităţii şi sănătăţii salariaţilor şi face propuneri în situaţia constatării unor deficienţe;
d) analizează alegerea, cumpărarea, întreţinerea şi utilizarea echipamentelor de muncă şi a echipamentelor de protecţie;
e) propune măsuri de amenajare a locurilor de muncă, ţinând seama de prezenţa grupurilor sensibile la riscuri specifice;
f) analizează cererile formulate de salariaţi privind condiţiile de muncă şi modul în care îşi îndeplinesc atribuţiile persoanele desemnate cu securitatea şi sănătatea în muncă.

Menţionăm că, Comitetul este legal întrunit dacă sunt prezenţi cel puţin jumătate plus unu din numărul membrilor săi şi ia hotărâri cu votul a cel puţin două treimi din numărul membrilor prezenţi.