Va fi demarat un Program vizând educaţia şi conştientizarea publicului privind gestionarea deşeurilor


Gestionarea deșeurilor, cunoscută și ca managementul deșeurilor, se referă la educația privind colectarea, transportul, tratarea, reciclarea și depozitarea deșeurilor. De obicei, termenul se referă la materialele rezultate din activități umane și la reducerea efectului lor asupra sănătății oamenilor, a mediului, sau aspectului unui habitat.

Gestionarea deșeurilor are ca scop și economisirea unor resurse naturale prin reutilizarea părților recuperabile. Deșeurile gestionate pot fi atât solide, cât și lichide sau gazoase, precum și cu diverse proprietăți (de exemplu radioactive), necesitând metode de tratare specifice fiecărora.

În România activitatea de gestionare a deșeurilor este fundamentată pe Legea 211/2011 care implementează o serie de directive ale Consiliului Europei. Coordonarea acestei activități cade în sarcina Ministerului Mediului și a Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM).

Potrivit noutăţilor legislative, a fost aprobat Ghidul de finanţare a Programului vizând educaţia şi conştientizarea publicului privind gestionarea deşeurilor  prin Ordinul nr. 1196/2018 publicat în Monitorul Oficial nr. 991/2018.

Scopul programului este de a conştientiza publicul cu privire la colectarea selectivă a deşeurilor de ambalaje, deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE), deşeurilor voluminoase, deşeurilor provenite din construcţii şi demolări, cu privire la drepturile şi obligaţiile ce revin persoanelor fizice în circuitul gestionării deşeurilor, precum şi cu privire la posibilităţile de colectare existente la nivel local.

Obiectul programului îl reprezintă finanţarea proiectelor de conştientizare a publicului cu privire la colectarea selectivă a deşeurilor de ambalaje, deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE), deşeurilor voluminoase, deşeurilor provenite din construcţii şi demolări, cu privire la drepturile şi obligaţiile ce revin persoanelor fizice în circuitul gestionării deşeurilor, precum şi cu privire la posibilităţile de colectare existente la nivel local, prin intermediul instrumentelor de informare.

Etapele programului sunt:
a) publicarea pe pagina de internet a Autorităţii a informaţiilor necesare demarării programului;
b) analiza, selectarea, avizarea şi aprobarea dosarelor de finanţare;
c) perfectarea contractului pentru finanţare nerambursabilă;
d) finanţarea cheltuielilor eligibile;
e) monitorizarea rezultatelor programului.

În cadrul programului se acordă o finanţare de până la 10.000.000 lei, reprezentând 100% din valoarea cheltuielilor eligibile ale proiectului, pentru:
a) realizarea conceptului campaniei, integrat la nivel naţional;
b) realizarea de spoturi radio/TV având ca temă colectarea selectivă a deşeurilor;
c) difuzarea spoturilor radio/TV prevăzute la lit. b);
d) realizarea şi promovarea unei campanii online, având ca temă colectarea selectivă a deşeurilor;
e) realizarea de materiale promoţionale şi difuzarea acestora în teritoriu, pentru acţiunile de tip door – to – door, evenimente publice dedicate, publicitate stradală etc.;
f) organizarea şi promovarea de conferinţe având ca temă colectarea selectivă a deşeurilor;
g) TVA.

Solicitantul poate depune dosarul de finanţare începând cu prima zi de deschidere a sesiunii de înscriere şi până la sfârşitul ultimei zile din perioada sesiunii. Susţinerea de către Autoritate a finanţării proiectului se face prin plata, în baza documentelor justificative, a sumelor reprezentând cheltuielile eligibile stabilite prin contractul pentru finanţare nerambursabilă şi efectuate ulterior încheierii acestuia.