România va fi gazda Conferinţei Planului SET!


Europa are un plan ambiţios de tranziţie energetică ce presupune în final o economie fără emisii de carbon la orizontul anului 2050, iar detaliile despre punerea lui în practică vor fi discutate inclusiv la Bucutreşti, vara viitoare, în cadrul unei conferinţe de anvergură continentală.

“În perioada 12-14 iunie 2019, Bucureștiul se va alătura marilor orașe europene, gazde ale Conferinței Planului SET. Obiectivele evenimentului sunt de a îmbunătăți vizibilitatea Uniunii Energiei, de a realiza un schimb de idei și bune practici inovatoare pentru a dezvolta soluții inteligente și durabile pentru cetățenii europeni și pentru a lua măsuri concrete cu sprijinul instituțiilor locale și regionale, care sunt motoarele politicii Uniunii energetice. Conferința va fi o ocazie foarte buna pentru a consolida colaborarea dintre toate autoritățile, companiile și mediul academic”, se arată într-o informare a organizatorilor evenimentului

“Obiectivele comune ale Plan SET, ale Guvernului României și ale Comitetului Regiunilor pot fi atinse doar prin colaborare, astfel că obiectivul conferinței este de a accelera dezvoltarea tehnologiilor cu emisii reduse de carbon și implementarea noilor tehnologii”, potrivit aceleiaşi surse.

La eveniment vor participa aproximativ 650 de lideri locali și regionali, membri ai Comisiei Europene, membri ai guvernelor, precum și reprezentanți ai companiilor active în domeniul energetic. Evenimentul va fi realizat în parteneriat de către Comisia Europeană – DG Energie, Comitetul European al Regiunilor (CoR), Ministerul Energiei și Asociația Municipalităților din România.