România a fost pusă în întârziere deoarece nu a implementat Directiva privind terorismul


Comisia Europeană a anunțat că a decis să trimită scrisori de punere în întârziere României și altor 15 state membre (Belgia, Bulgaria, Cehia, Estonia, Grecia, Spania, Croația, Cipru, Lituania, Luxemburg, Malta, Austria, Polonia, Portugalia și Slovenia), potrivit unui comunicat.

Aceste țări au obligația de a notifica măsurile luate pentru implementarea la nivel national a noilor norme privind combaterea terorismului (Directiva 2017/541).

Această directivă este un element esențial al luptei UE împotriva terorismului. Ea consolidează incriminarea și sancționarea infracțiunilor legate de terorism, cum ar fi călătoriile, instruirile sau finanțările în acest scop.

Termenul-limită de notificare al statelor a Comisiei Europeane că au pus în aplicare măsurile necesare pentru a transpune în legislația natională directiva a fost până la 8 septembrie 2018. Cele 16 țări UE au acum două luni la dispoziție pentru a pune pe deplin în aplicare noile norme. Dacă nu reușesc, Comisia poate lua în considerare trecerea la următoare etapă, trimiterea avizului motivat.