Categories
Autorităţi şi instituţii publice Economie Ştiri

România va trece în câțiva ani la moneda europeană

România va trece în câțiva ani la moneda europeană. Comisia Naţională de fundamentare a Planului Naţional de aderare la zona euro va prezenta proiectul de trecere la euro în decembrie.

Astfel, proiectul de adoptare include planul de acţiune, inclusiv propunerea de calendar, şi studiul în baza căruia s-a luat decizia că începând cu anul 2024 România poate folosi moneda euro, dacă ajunge la un PIB pe cap de locuitor de peste 70% faţă de cât este cel al zonei euro.

Proiectul de adoptare a monedei euro arată că acest grad de convergenţă este sustenabil, deoarece România are zone agrare întinse, iar agricultura locală tinde să devină tot mai automatizată. În plus, oraşe precum Bacău, Craiova, Galaţi şi Iaşi au început să se dezvolte puternic, tinzând să se apropie de nivelul celor din vestul şi centrul ţării – Timişoara, Cluj-Napoca şi Braşov.