În domeniul contabil au fost aduse unele modificări. Ce e nou?


De la 1 ianuarie 2019 se vor aplica modificările care, potrivit noutăţilor legislative, au fost aduse recent în domeniul contabil.

Astfel, în Monitorul Oficial al României nr. 942/2018, a fost publicat Ordinul nr. 3456/2018 privind modificarea și completarea unor reglementări contabile.

Ce s-a modificat?

Au fost aduse modificări Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.802/2014, şi anume:
– s-a specificat că reglementările urmează a fi aplicabile și societățile europene cu sediul social în România;
– Exemple de politici contabile sunt următoarele: reevaluarea imobilizărilor corporale sau păstrarea costului istoric al acestora; înregistrarea, pe perioada în care imobilizările corporale sunt trecute în conservare, a unei cheltuieli cu amortizarea sau a unei cheltuieli corespunzătoare ajustării pentru deprecierea constatată; alegerea metodei de evaluare a stocurilor; contabilitatea stocurilor prin inventarul permanent sau intermitent etc.

O altă modificare priveşte Reglementările contabile conforme cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2.844/2016:
– Reglementările ce țin de activele imobiliare urmează a fi aplicabile și contractelor de leasing;
– Au fost adăugate la secțiunea 9.1 și pct. 611 și 612:
61– (1) Activele reprezentând drepturile de utilizare a activelor-suport care fac obiectul contractelor de leasing se recunosc distinct în contabilitatea locatarului (articol contabil 251 «Active aferente drepturilor de utilizare a activelor luate în leasing» = 167 «Alte împrumuturi și datorii asimilate»/analitic distinct).
(2) Activele-suport care fac obiectul contractelor de leasing se înregistrează de locatar în conturi în afara bilanțului (contul 8039 «Alte valori în afara bilanțului»/analitic distinct).
612 – Locatorul înregistrează distinct în contabilitate creanța aferentă contractelor de leasing (contul 4642 «Creanțe aferente contractelor de leasing»)
– Se modifică mai multe denumiri de conturi: denumirea contului 655 “Cheltuieli din reevaluarea imobilizărilor necorporale şi corporale” se modifică şi va avea următorul cuprins: “Cheltuieli din reevaluarea imobilizărilor”, iar denumirea contului 755 “Venituri din reevaluarea imobilizărilor necorporale şi corporale” se modifică şi va avea următorul cuprins: “Venituri din reevaluarea imobilizărilor”. Şi denumirea contului 6583 “Cheltuieli privind imobilizările necorporale şi corporale cedate şi alte operaţiuni de capital” se modifică şi va avea următorul cuprins: “Cheltuieli cu cedarea altor active şi alte operaţiuni de capital”.

De asemenea s-a modificat şi Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 3.103/2017 privind Reglementările contabile pentru persoanele juridice fără scop patrimonial, şi anume s-a prevăzut că entitatea revizuiește metoda de amortizare atunci când se constată o modificare semnificativă a modului preconizat de consumare a beneficiilor economice viitoare aduse de activele amortizabile. Modificarea metodei de amortizare reprezintă modificare de estimare contabilă.

Ca rezultat al incertitudinilor inerente în desfăşurarea activităţilor, unele elemente ale situaţiilor financiare anuale nu pot fi evaluate cu precizie, ci doar estimate astfel se pot solicita, de exemplu, estimări ale: uzurii morale a stocurilor; duratei de viaţă utile, precum şi a modului preconizat de consumare a beneficiilor economice viitoare încorporate în activele amortizabile (metoda de amortizare).