Categories
Economie Ştiri

Dotarea cu noile case de marcat a crescut semnificativ în ultimele luni

Ministerul Finanţelor Publice a adoptat măsuri legislative pentru a asigura aplicarea unui tratament preventiv stimulativ şi de îndrumare a contribuabililor, inclusiv după 1 noiembrie 2018.

Scopul este ca procesul de dotare cu noile case de marcat cu jurnal electronic să se deruleze fără afectarea activității operatorilor economici și fără aplicarea de sancțiuni, dacă nu există elemente de vinovăție ale contribuabililor.

Dotarea cu noile case de marcat a crescut semnificativ în ultimele luni, iar până la sfârşitul anului se estimează că majoritatea operatorilor economici vor fi dotaţi cu noile aparate cu jurnal electronic.

Potrivit Legii prevenirii, în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la data expirării termenului de dotare stabilit prin planul de remediere, autoritatea/instituţia publică cu atribuţii de control are obligaţia să reia controlul, iar în situaţia în care se constată neîndeplinirea obligaţiilor legale în termenul acordat, se aplică sancţiunile prevăzute de OUG nr.28/1999.