A fost stabilită Metodologia de transmitere a datelor privind veniturile salariale ale personalului public


În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 877 din data de 17 octombrie 2018, a fost publicată Metodologia de transmitere a datelor privind veniturile salariale ale personalului plătit din fonduri publice, din 26.09.2018.

Ministerul Muncii și Justiției Sociale a stabilit că formularul se completează de către instituțiile/autoritățile publice prevăzute la art. 2 alin. (1) din Ordinul ministrului muncii și justiției sociale nr. 2.169/2018 de aprobare a Metodologiei de transmitere a datelor privind veniturile salariale ale personalului plătit din fonduri publice, adică: personalul din cadrul autorităților/instituțiilor publice care exercită o funcție în baza unui contract individual de muncă sau a unui raport de serviciu, a unui act administrativ de numire ori a unui altfel de act emis în condițiile legii.

Intructiuni de completare

Formularul L153 se completeaza si se depune de institutiile/autoritatile publice, cu respectarea etapelor prevazute la pct. III din prezenta anexa.

Institutiile/Autoritatile publice prevazute la art. 2 alin. (1) din Ordinul ministrului muncii si justitiei sociale nr. 2.169/2018 au obligatia de a accesa pagina de internet a Autoritatii Nationale de Administrare Fiscala (https://www.anaf.ro/), la sectiunea ANAF>Servicii online>Declaratii electronice>Descarcare declaratii, de unde vor descarca Formularul L153 in format electronic (fisier PDF).

Institutiile/Autoritatile publice prevazute la art. 2 din Ordinul ministrului muncii si justitiei sociale nr. 2.169/2018 pot obtine informatiile necesare pentru completarea Formularului L153 consultand fisierul in format electronic numit “Ghidul_cu_instructiunile_de_completare_a_formularului_L153”, in format PDF, existent pe pagina de internet www.anaf.ro la sectiunea “Descarcare declaratii”, precum si pe pagina de internet www.mmuncii.gov.ro la sectiunea “Formular L153”.

Dupa ce formularul a fost completat, se va trece la autentificarea pe portalul e-guvernare.ro, sectiunea “Depunere declaratii”, prin utilizarea tokenului detinut, urmand a se incarca si a se transmite fisierul pdf cu xml-ul atasat, obtinut in urma validarii si semnarii cu certificatul digital calificat, similar cu procedura de depunere a Declaratiei 112.

Rectificarea datelor deja transmise se face la nivel de persoana, prin retransmiterea tuturor informatiilor referitoare la aceasta. In situatia in care se realizeaza o rectificare, organul competent sa colecteze datele va lua in considerare ultimele informatii primite cu privire la persoana respectiva.

Termen de depunere

Datele vor fi transmise in format electronic, in perioada 1- 30 octombrie a fiecarui an, si vor contine informatii privind veniturile salariale din luna anterioara transmiterii, respectiv luna septembrie a fiecarui an.
Depunerea formularului

Formularul se depune prin mijloace electronice de transmitere la distanta, in conformitate cu legislatia in vigoare.
Pentru depunerea Formularului L153, institutia/autoritatea publica trebuie sa detina un certificat digital calificat.

Însă în situația în care nu se poate realiza depunerea în mediul electronic, în mod excepțional, Formularul L153 se depune la sediul organului fiscal teritorial, atât pe suport hârtie, semnat de reprezentantul legal al instituției/autorității publice, cât și pe suport compact-disc (CD) sau memorie de tip USB.