A fost respins proiectul care viza acordarea unui decont lunar de 500 de lei!


Consiliul General al Capitalei a respins, cu 27 de voturi “pentru”, 24 “împotrivă” şi 2 abţineri, proiectul de hotărâre care viza acordarea unui decont lunar de până la 500 de lei pentru grupurile care ar fi folosit în comun un autoturism proprietate personală în vederea efectuării deplasărilor din Ilfov spre Bucureşti.

Primarul general a atras atenţia asupra faptului că de la şedinţa CGMB lipseşte un consilier municipal social-democrat, motiv pentru care nu sunt îndeplinite condiţiile unei majorităţi pentru susţinerea proiectului. Ea a făcut apel la reprezentanţii opoziţiei să susţină proiectul, adăugând că acesta va duce la ameliorarea traficului din Capitală.

Ea a mai precizat că proiectul conţine măsuri adoptate şi de către alte capitale europene şi a adăugat că, potrivit statisticilor, în peste 80% din maşinile care vin spre Bucureşti din localităţile limitrofe circulă doar una sau două persoane.