Categories
Autorităţi şi instituţii publice Dreptul proprietăţii Ştiri

Atenţie! Dacă nu achitaţi întreţinerea la timp riscaţi să vă treziţi cu ipotecă în favoarea asociaţiei de proprietari!

Noua lege a asociațiilor de proprietari a intrat în vigoare la sfârșitul lunii septembrie, iar administratorii nu au stat prea mult pe gânduri și au început să aplice prevederile legii.

Noua lege a asociaţiilor de proprietari le dă posibilitatea administratorilor de bloc să înscrie la cartea funciară o ipotecă imobiliară contra proprietarului cu restanţe la cheltuielile blocului. Astfel cei care nu îşi achită timp de 3 luni întreţinerea se trezesc cu ipotecă. Administratorii au lipit deja afişe la avizierele blocurilor. 

“Asociaţia de proprietari are ipotecă legală asupra apartamentelor şi altor spaţii proprietăţi individuale ale proprietarilor din condominiu, precum şi un privilegiu asupra tuturor bunurilor mobile ale acestora, pentru sumele datorate cu titlu de cotă de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de proprietari. De asemenea, pentru aceleaşi creanţe, asociaţia de proprietari beneficiază de un privilegiul general mobiliar asupra bunurilor mobile situate în apartamentele şi celelalte spaţii proprietăţi individuale amplasate în condominiul respectiv. Privilegiul vizează doar bunurile mobile situate în imobilul cu privire la care există sumele datorate”.