Ministerul Finanţelor intenţionează să împrumute 2,5 miliarde de euro de pe pieţele externe


Potrivit unui ordin al ministrului Finanţelor publicat în Monitorul Oficial, MFP intenţionează să împrumute 2,5 miliarde de euro de pe pieţele externe, prin lansarea a una sau două serii noi de obligaţiuni cu maturitatea de minimum 10 ani.

La începutul lunii iunie a acestui an, Ministerul Finanţelor a anunţat că România a atras de pe pieţele internaţionale de capital 1,2 miliarde de dolari printr-o emisiune de obligaţiuni pe 30 de ani, la un randament de 5,2% pe an, şi a realizat, în premieră, o tranzacţie de răscumpărare anticipată a unor obligaţiuni în dolari. 

Conform MFP, în anul 2018 necesarul brut de finanţare la nivel guvernamental este de aproximativ 74 miliarde lei, volumul total al împrumuturilor ce urmează a fi atrase de Ministerul Finanţelor Publice de pe pieţele interne şi externe fiind determinat de nivelul previzionat al deficitului bugetar, de -2,97% din PIB (aproximativ 27 miliarde lei) precum şi de volumul datoriei de refinanţat în anul 2018, în sumă de aproximativ 47 miliarde lei. Ţinând cont de obiectivul limitării riscului valutar cât şi de cel al dezvoltării pieţei titlurilor de stat, deficitul bugetar urmează să fie finanţat în proporţie de circa 75%.