Taxele pentru carburanţi din ţara noastră ajung şi la 52% din totalul tarifar


Cuantumul taxelor pe care companiile din România le plătesc în preţul benzinei este de 52% din total tarif, respectiv de 48% la motorină, iar România se află, astfel, în Top 10 al ţărilor cu cel mai ridicat nivel al taxelor pe acest segment, reiese din datele unui studiu de specialitate.

La nivel european, taxele reprezintă 59% din costul carburanţilor din petrol, comparativ cu 50% media la nivel mondial. Conform cercetării, nivelurile de taxe de la nivel european sunt mai mari decât în alte economii majore, inclusiv din SUA şi Japonia.

Pe plan local, companiile plătesc taxe cu 4% mai mari decât media la nivel mondial, exprimate ca procent din preţul combustibilului, “lucru ce generează un dezavantaj major pentru acestea şi are potenţialul de a încetini creşterea economică”, se precizează în studiul realizat de UHY, reţeaua internaţională de experţi în contabilitate şi consultanţă.

Realizatorii explică faptul că, în România, taxele reprezintă în medie 52% din costul preţului benzinei şi 48% din costul preţului motorinei, spre deosebire de media de la nivel mondial de 50%, respectiv 44%.