Legea privind accesibilizarea fondului forestier naţional a fost republicată


În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 740 din data de 6 septembrie 2018, a fost republicată Legea nr. 56/2010 privind accesibilizarea fondului forestier național.

Republicarea vine ca urmare a Legea nr. 218/2018 pentru modificarea Legii nr. 56/2010 privind accesibilizarea fondului forestier național, conform Legii nr. 218/2018 prin republicarea Legii privind accesibilizarea fondului forestier național, aceasta primește o nouă numerotare.

Scopul Legii nr. 56/2010 este de accesibilizarea fondului forestier național, ce contribuie la gestionarea durabilă a acestuia și se realizează prin:
a) lucrări de construire de drumuri și căi ferate forestiere;
b) lucrări de intervenții de natura investițiilor la drumurile și căile ferate forestiere existente, în scopul menținerii integrității și funcționalității acestora, inclusiv repuneri provizorii în funcțiune.