Programul “Mierea în şcoli” va fi implementat de la 1 ianuarie 2019


“Programul ‘Mierea în şcoli’ este lege deja, dar mai trebuie făcute câteva amendamente. Ea va intra în vigoare la 1 ianuarie 2019, odată cu noul buget. Este vorba de o alocare de 16 milioane de euro anual. Acel borcan de 350 de grame de miere polifloră din producţie românească internă va merge către 1,4 milioane de copii, care vor avea astfel acces la miere. Vă mărturisesc că am văzut în teritoriu copii care, poate, nu au gustat niciodată şi aici toţi suntem datori să facem ceva, pentru că acel borcan de miere nu este numai al lui, ci al familiei. Imaginaţi-vă ce se întâmplă astăzi în România din punct de vedere al sănătăţii: zeci de kilograme de zahăr se consumă în România şi doar zeci de grame consum de miere. Cred că trebuie să schimbam această paradigmă, să mergem cu programe de informare şi programe care să stimuleze consumul”, s-a susţinut la evenimentul organizat de Asociaţia Crescătorilor de Albine din România, cu ocazia aniversării a 60 de ani de existenţă.

Prin intermediul Programului Naţional Apicol 2017 – 2019, apicultorii au la dispoziţie fonduri în valoare de 97,62 milioane de lei, cu o alocare de 32,54 milioane de lei pentru fiecare an.

Sprijinul financiar este destinat achiziţionării de medicamente pentru tratarea varoozei şi nosemozei, colectoare de polen, colectoare de propolis, uscător de polen sau încălzitor miere, mătci şi/sau familii de albine. De asemenea, mai pot fi procurate cutii în vederea reformării cutiilor uzate în urma deplasării acestora în pastoral sau măturător, centrifugă, topitor de ceară cu abur din inox prin intermediul cooperativelor agricole.