Categories
Economie Ştiri

Beneficiile economice ale luptei împotriva modificărilor climatice sunt subestimate

Lupta împotriva modificărilor climatice este o sursă de creştere economică şi creează bogăţie, pledează un grup de experţi internaţionali într-un studiu publicat miercuri, care încearcă să convingă mai multe companii să se angajeze mai activ în acest domeniu.

Transformarea modelului nostru economic spre o economie mai verde ar putea adăuga cel puţin 26.000 de miliarde de dolari la economia mondială până în 2030 şi va genera 65 milioane de noi locuri de muncă, susţine acest raport elaborat de Comisia Globală pentru Economie şi Climă, un organism creat în 2013 şi susţinut de foşti lideri politici, directori de companii şi economişti.

“Există încă percepţia că tranziţia la o economie mai verde ar fi costisitoare. Încercăm cu acest raport să combatem, odată pentru totdeauna, această idee”, a declarat principalul autor al raportului.

Graţie apariţiei unor oraşe mai puţin poluate, dezvoltării unor surse de energie curată, a unor infrastructuri şi a unei agriculturi mai compatibile cu mediul, “vom obţine o productivitate mai ridicată, economii şi o mai mare incluziune socială”, adaugă autorii raportului.