Fondurile Programului “Prima Casă” au fost utilizate în proporţie de 75%


Din plafonul de 2 miliarde de lei alocat pentru acest an programului Prima Casă au fost deja utilizat aproape 75%, spune directorul general al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM).

“Popularitatea programului este confirmată și în 2018, al zecelea an de derulare, când plafonul alocat, în valoare de 2 miliarde de lei, a fost utilizat până la această dată în proporție de aproape 75%, acordându-se în primele 8 luni ale anului curent circa 16.600 de garanții și promisiuni de garantare“, a declarat Alexandru Petrescu, director general Fondul Național de Garantare a Întreprinderilor Mici și Mijlocii cu ocazia începerii Salonului Imobiliar București.