Capitala va avea o bancă de alimente!


Primăria Municipiului București a informat că în cadrul ședinței Consiliului General s-a aprobat implementarea unui proiect prin care se va înființa o bancă de alimente, o cantină socială, precum și un centru de asistență pentru mamă și copil și reintegrare socio-profesională, potrivit unui comunicat.

Valoarea totală a investiției, al cărei termen de realizare se preconizează a fi de 12 luni, este de 72,4 milioane lei. Banca de alimente ar urma să preia din piață alimentele nevandabile, donate de către producătorii din industria alimentară și retaileri, în timp util, redistribuindu-le organizațiilor neguvernamentale din domeniul social sau distribuindu-le în mod direct categoriilor defavorizate.

Primarul general: „Dat fiind faptul că Municipiul București este singura capitală europeană care nu are o bancă de alimente care să răspundă nevoii de hrană a copiilor și adulților provenind din familii defavorizate, ne propunem edificarea unui complex, în sectorul 5, care să cuprindă o bancă de alimente, o cantină socială cu capacitatea de aproximativ 200 locuri/serie, precum și un Centru de formare profesională unde vor fi organizate cursuri de calificare destinate persoanelor defavorizate: șomeri de lungă durată, tineri care părăsesc sistemul de protecție al copilului, victime ale violenței domestice, mame cu copii mici si nivel scăzut de calificare.”