Guvernul a aprobat proiectele din domeniile digital, transporturi şi energie


Guvernul a aprobat proiectele din domeniile digital, transporturi şi energie, care vor fi promovate la Summitul Iniţiativei celor 3 Mări, ce va avea loc la Bucureşti, pe 17 şi 18 septembrie.

“Au fost adoptate trei memorandumuri în legătură cu Iniţiativa celor 3 Mări, mai multe proiecte pe care le va propune România. (…) Au fost aprobate (…) proiecte din domeniul digital, transporturi şi energie, care vor intra pe lista proiectelor prioritare ale României”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului.

El a precizat că în domeniul transporturilor sunt două proiecte pe care le propune România: proiectul FAIRway Danube, care are ca obiectiv general implementarea Master Planului pentru Reabilitarea şi Întreţinerea Şenalului Dunării şi Afluenţilor săi Navigabili, elaborat în cadrul Strategiei UE pentru Regiunea Dunării; proiectul RAIL 2 SEA – “Modernizarea şi dezvoltarea rutei feroviare Gdansk – Constanţa”, care are ca obiectiv principal modernizarea unor coridoare feroviare atât pentru utilizarea comercială, cât şi pentru transportul rapid al forţelor şi echipamentelor militare pe teritoriul României, cu o lungime totală de 3.663 km.