Viciile de neconstituţionalitate afectează legea de înfiinţare a Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii


Viciile de neconstituţionalitate afectează legea de înfiinţare a Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii în întregul său, potrivit motivării deciziei prin care Curtea Constituţională a României (CCR) a admis obiecţiile referitoare la actul normativ.

Curtea constată că legea criticată a fost adoptată, pe de o parte, cu încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat, prevăzut de art.1 alin.(4) din Constituţie, şi a rolului Parlamentului, prevăzut de art.61 alin. (1) din Constituţie, şi, pe de altă parte, cu încălcarea principiului consacrat de art.16 alin.(2) din Constituţie, potrivit căruia ‘nimeni nu este mai presus de lege’. (…) În concluzie, având în vedere că soluţiile legislative privind înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii, a căror neconstituţionalitate a fost reţinută, constituie elemente esenţiale ale reglementării actului normativ, Curtea constată că viciile de neconstituţionalitate afectează actul normativ, în întregul său’, se arată în motivarea publicată pe site-ul CCR.

Conform aceleiaşi surse, Curtea Constituţională a constatat că înfiinţarea Fondului este expresie unei operaţiuni juridice cu caracter individual, aplicabilă unui singur caz expres determinat, iar societatea constituită, deşi nu dispune de prerogative de putere publică, prestează un serviciu public, situaţie în care îi sunt aplicabile prevederile art.191 alin.(2) din Codul civil, fiind aşadar o persoană juridică de drept public.