A fost adoptată o OUG privind promovarea producerii energiei din surse regenerabile


A fost adoptată Legea nr. 184/2018 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2017 privind modificarea și completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie și pentru modificarea unor acte normative.

Prin OUG au fost introduse noi noțiuni: prosumator – clientul final care deține instalații de producerea energiei electrice; și piață centralizată anonimă de certificate verzi.

Este stabilit de către ANRE prin ordin cota anuală obligatorie de achiziție de certificate verzi estimată pentru anul următor, ținând cont de consumul final de energie electrică estimat pentru anul următor, astfel încât impactul mediu anual estimat în factura consumatorului final să fie de 12,5 euro/MWh în anul 2019, de 13 euro/MWh în anii 2020 și 2021 și de 14,5 euro/MWh începând cu anul 2022.

Sunt aduse modificări reglementările cu referire la certificatele verzi, în special în ceea ce ține de obținerea și vânzarea acestora.