A fost promulgată Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe


Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, a informat Administraţia Prezidenţială, prin intermediul unui comunicat de presă.

Camera Deputaţilor a adoptat pe 26 iunie, cu 172 voturi “pentru”, 95 “împotrivă” şi patru abţineri, proiectul de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe pe perioada vacanţei parlamentare. Potrivit actului normativ, de la data intrării în vigoare a legii, dar nu înainte de încheierea primei sesiuni ordinare parlamentare a anului, Guvernul este abilitat să emită ordonanţe până la 31 august 2018 în mai multe domenii – finanţe publice şi economie, agricultură şi dezvoltare rurală, transporturi, afaceri interne, sănătate, cultură şi identitate naţională, fonduri europene, comunicaţii şi societate informaţională – şi să proroge sau să modifice unele termene prevăzute în acte normative cu putere de lege.