DNA a publicat impactul modificărilor aduse Codului de procedură penală


Direcția Națională Anticorupție a dat publicității evaluarea impactului pe care recentele modificări la Codul de procedură penală – instrument esențial pe care procurorii îl au la îndemână pentru a contribui la descoperirea și tragerea la răspundere a persoanelor care comit infracțiuni – le vor avea asupra investigațiilor penale, în situația în care aceste modificări vor intra în vigoare, potrivit unui comunicat.

A. Exemple de modificări ce vor îngreuna anchetele penale

1. Modificarea art. 139 Cod procedură penală conduce la eliminarea, dintre mijloacele de probă, a înregistrărilor realizate cu respectarea legii, ceea ce va îngreuna dovedirea infracțiunilor
Articolul 139, alineatul (3) stabilește că ”înregistrările prevăzute în prezentul capitol, efectuate de părți și de subiecții procesuali principali, constituie mijloace de probă când privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au purtat cu terții” eliminându-se astfel posibilitatea de a folosi ca probe orice alte înregistrări dacă nu sunt interzise de lege.
Prin această modalitate se elimină un mijloc de probă important, fiind încălcat art. 131 alin. (1) Constituție privind ordinea de drept și interesele generale ale societății. Prin limitarea înregistrărilor efectuate doar de părți și subiecți procesuali principali sunt excluse înregistrările efectuate de alte persoane decât cele expres și limitativ prevăzute de lege. Spre exemplu, dacă o persoană filmează un viol sau momentul în care o persoană primește mita, acea filmare nu va putea fi folosită ca probă pentru că filmarea nu este realizată de una din părțile din dosar.

2. Modificarea art. 83 Cod procedură penală în sensul de a da drept suspectului și inculpatului să asiste la audierile martorilor va îngreuna efectuarea urmăririi penale, având în vedere că, în numeroase situații, martorii vor fi intimidați de prezența autorului infracțiunii, mai ales în situațiile în care se află în relație de subordonare față de acesta, cum se întâmplă în situația infracțiunilor de abuz în serviciu și corupție.
În prezent, legea dă dreptul avocatului să asiste la aceste audieri, garanție absolut suficientă pentru dreptul la apărare al persoanei cercetate;
Articolul 83 litera b1), prevede că inculpatul are ”dreptul de a fi încunoștințat de data și ora efectuării actului de urmărire penală ori a audierii realizate de judecătorul de drepturi și libertăți.”
Astfel, toată urmărirea penală se va efectua în prezența inculpatului, inclusiv audierea părților vătămate, părților civile, efectuarea unor percheziții sau alte acte.
Sunt contrazise orice principii elementare ale investigației penale prealabile judecații, transformându-se activitatea de investigație penală într-o activitate publică și lipsită de orice confidențialitate. Spre exemplu, procurorul va trebui să încunoștințeze inculpatul despre faptul că va efectua o percheziție domiciliară la un alt inculpat sau o altă persoană fără a exista nici o garanție de păstrare a confidențialității.
În același timp este încălcat art. 21 alin. (3) din Constituția României referitor la dreptul la un proces echitabil, în condițiile în care persoana vătămată sau partea civilă nu beneficiază de un drept similar.
Prevederea nu era necesară, în condițiile în care în reglementarea actuală avocatul suspectului/inculpatului poate participa la toate actele de urmărire penală, la fel ca avocatul părții civile, iar prin această reglementare se face mai dificilă obținerea de mărturii corespunzătoare adevărului din partea unor persoane care, deși nu se află în situațiile strict prevăzute de lege pentru acordarea unor măsuri de protecție, pot fi intimidate de prezența suspectului/inculpatului.
Această consecință poate aduce atingere art. 131 alin. (1) din Constituția României potrivit căruia, în activitatea judiciară, Ministerul Public apără ordinea de drept, întrucât face mai dificilă sarcina procurorilor de a apăra ordinea de drept prin investigarea infracțiunilor comise.