O dispoziţie din Legea pentru prevenirea şi combaterea terorismului a fost declarată neconstituţională


Plenul Curții Constituționale a luat în dezbatere excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancționarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, în interpretarea dată prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 16 din 8 iunie 2016 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept referitoare la infracțiunea de spălare a banilor, potrivit unui comunicat.

Art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002:
Constituie infracțiunea de spălare a banilor şi se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani: […] dobândirea, deținerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârșirea de infracţiuni.

Cu unanimitate de voturi, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancționarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului în interpretarea dată prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 16 din 8 iunie 2016 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile, în ceea ce privește subiectul activ al infracțiunii (pct. 2 din dispozitiv), sunt neconstituționale.