Când poate fi antrenată răspunderea penală a persoanelor juridice?


Conform prevederilor penale, persoana juridică, cu excepţia statului şi a autorităţilor publice, răspunde penal pentru infracţiunile săvârşite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice.

Art. 135 C. penal prevede că instituţiile publice nu răspund penal pentru infracţiunile săvârşite în exercitarea unei activităţi ce nu poate face obiectul domeniului privat.

Potrivit ştirilor juridice, acest articol de lege a constituit motiv de sisizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederea legală criticată nu respectă principiul previzibilităţii normei juridice, întrucât este lipsită de claritate din perspectiva sferei de incidenţă, respectiv a poziţiei subiective pe care trebuie să o manifeste organele de conducere ale persoanei juridice pentru a răspunde sau nu penal, fiind extrem de dificil a fi determinate cu precizie acţiunile sau inacţiunile prohibite de legea penală. În jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg s-a statuat că destinatarul normei trebuie să fie informat într-o manieră lipsită de ambiguităţi asupra comportamentelor interzise pe care este obligat să le evite.

Pentru ca acest drept să fie asigurat în mod efectiv, enunţurile juridice trebuie să fie clare, precise şi explicite, astfel încât să îl poată avertiza în mod inechivoc pe destinatar asupra gravităţii consecinţelor nerespectării prescripţiilor legale.

Se susţine că textul de lege contestat nu stabileşte niciun fel de criterii pentru determinarea persoanelor care pot comite infracţiuni în realizarea obiectului de activitate, astfel încât să atragă angajarea răspunderii penale a persoanei juridice şi, de asemenea, nu stabileşte dacă vinovăţia persoanei juridice se va raporta la voinţa organelor de conducere sau la poziţia subiectivă a autorului, în calitate de prepus al acesteia. În concret, persoana juridică nu poate, prin natura sa, să realizeze ea însăşi acte materiale, însă persoana juridică poate să aibă o voinţă proprie distinctă de voinţa angajaţilor săi.

Ca atare, lipsa unor prevederi legale univoce prin care să fie clar determinate limitele răspunderii penale a persoanei juridice permite organelor judiciare să întreprindă demersurile legale pentru tragerea la răspundere penală a persoanelor juridice sub pretextul unui simplu viciu de organizare sau a unui deficit de control al persoanei juridice asupra angajaţilor săi, fără a reţine, însă, vreo culpă concretă în sarcina organelor de conducere a societăţii şi fără a indica în ce constă acel presupus viciu de organizare. În aceste condiţii, organele de conducere ale persoanelor juridice nu pot aprecia ce trebuie făcut în concret pentru a preîntâmpina producerea rezultatului socialmente periculos, pentru a evita tragerea la răspundere penală şi nici nu îşi pot corija conduita în acord cu dispoziţiile legale.

Curtea Constituţională a reţinut că normele sunt suficient de clare, destinatarul normei putând înţelege cu uşurinţă că pentru antrenarea răspunderii penale a persoanelor juridice este necesar ca infracţiunile să fie săvârşite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice.

Astfel, prin săvârşirea de către persoana juridică a unei infracţiuni în realizarea obiectului de activitate se înţelege că un organ, prepus sau reprezentant al persoanei juridice, a comis o infracţiune cu prilejul transpunerii în practică a activităţilor pe care, potrivit legii, actelor constitutive sau actelor de organizare şi funcţionare, persoana juridică le poate derula. Această cerinţă presupune că, la momentul săvârşirii infracţiunii, agentul se afla în exerciţiul unei atribuţii de serviciu şi că, prin urmare, el deţinea fie calitatea de “organ”, fie calitatea de “reprezentant” direct sau indirect al persoanei juridice.

Prin Decizia nr. 156/2018 publicată în Monitorul Oficial a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate ţi s-a reţinut că voinţa legiuitorului exprimată în textul art. 135 alin. (1) din Codul penal este suficient de clară cu privire la antrenarea răspunderii penale a persoanei juridice.