Categories
Articole Autorităţi şi instituţii publice

Modul de contestare a deciziei de returnare a străinilor încalcă dispoziţiile constituţionale?

Pentru străinii aflaţi pe teritoriul româniei se poate emite o decizie de returnare împotriva străinilor pentru care se constată şederea ilegală, dispusă de Inspectoratul General pentru Imigrări.

Potrivit art. 83 din OUG nr. 194/2002 decizia de returnare constituie actul administrativ prin care Inspectoratul General pentru Imigrări constată şederea ilegală pe teritoriul României a străinului şi stabileşte obligaţia acestuia de returnare, precum şi termenul pentru plecarea voluntară.

La art. 85 din OUG nr. 194/2002 se prevede posibilitatea contestării acestei decizii. Astfel, decizia de returnare poate fi contestată în termen de 10 zile de la data comunicării la curtea de apel în a cărei rază de competenţă teritorială se află structura Inspectoratului General pentru Imigrări care a emis decizia de returnare. Instanţa soluţionează contestaţia în termen de 30 de zile de la data primirii acesteia. Hotărârea instanţei este definitivă.

Acest articol de lege, potrivit ştirilor juridice, a constituit motiv de invocare a unei excepţii de neconstituţionalitate.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a susţinut că dispoziţiile criticate contravin principiului exercitării căilor de atac, principiu ce trebuie interpretat în sensul posibilităţii reale de a exercita o cale de atac, în condiţiile legii, iar nu în sensul suprimării acesteia. Susţine că textul criticat instituie un dezechilibru, având în vedere că, până la modificarea sa, chiar textul de lege criticat prevedea posibilitatea atacării cu recurs a hotărârii pronunţate de către Curtea de Apel.

Apreciază că noua reglementare instituie o discriminare între cetăţenii justiţiabili în legătură cu care sa pronunţat o hotărâre pe vechea reglementare şi care au beneficiat de cale de atac şi cetăţenii justiţiabili în legătură cu care a devenit aplicabil textul care nu prevede posibilitatea exercitării unei căi de atac.

De asemenea apreciază că dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale prevăd obligativitatea asigurării unui recurs efectiv în cadrul unui proces echitabil. Or, prin textul de lege atacat sunt suprimate aceste drepturi, fiind adusă atingere acestor garanţii procesuale.

Curtea Constituţională a reţinut că prin dispoziţiile art. 85 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, se stabileşte o procedură specială, derogatorie de la dreptul comun, în ceea ce priveşte judecarea contestaţiei formulate împotriva deciziei de returnare de pe teritoriul României, emisă în baza acestui act normativ, calea de atac fiind cea indicată de norma specială.

Prevederile art. 457 alin. (1) din Codul de procedură civilă prin raportare la dispoziţiile art. 457 alin. (3) din acelaşi Cod dau expresie principiului potrivit căruia o cale de atac neprevăzută de lege este inadmisibilă. În consecinţă, sentinţa recurată, având caracter definitiv, nu poate forma obiectul recursului. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) din Codul de procedură civilă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins recursul, ca inadmisibil, prin decizia pronunţată sesizând, totodată, Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate.

Curtea constată că dispoziţiile art. 83 alin. (1) şi alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 reglementează natura juridică a deciziei de returnare şi obligaţiile ce decurg din aceasta. Astfel, art. 83 alin. (1) reglementează decizia de returnare prin care se stabileşte obligaţia străinului de returnare, precum şi termenul pentru plecarea voluntară, iar art. 83 alin. (2) reglementează decizia de returnare prin care se stabileşte obligaţia de returnare şi îndepărtarea sub escortă, în cazul străinului declarat indezirabil sau care prezintă risc de sustragere de la executarea voluntară a obligaţiei de returnare.

Prin Decizia nr. 98/2018 publicată în Monitorul Oficial nr. 456/2018 a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate invocată. Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 85 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, care reglementează calea de atac împotriva deciziei de returnare prin care se stabileşte obligaţia de returnare şi îndepărtarea sub escortă, în cazul străinului declarat indezirabil sau care prezintă risc de sustragere de la executarea voluntară a obligaţiei de returnare, precum şi faptul că hotărârea pronunţată de instanţa judecătorească este definitivă, nu are legătură cu soluţionarea cauzei, în accepţiunea art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.