Poliţiştii au aplicat peste 2.000 de sancţiuni contravenţionale


Poliţiştii au aplicat peste 2.000 de sancţiuni contravenţionale şi au constatat 10 infracţiuni, în urma unei acţiuni naţionale de o zi, pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind transportul de mărfuri.

Astfel, la data de 30 mai, Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier au organizat, la nivel naţional, o acţiune pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră, prin prevenirea accidentelor în care sunt implicate autovehicule destinate transportului rutier public de mărfuri.

La acţiunea de control au participat 834 de poliţişti rutieri şi 141 de inspectori ISCTR, iar în urma activităţilor desfăşurate au fost verificate 5.338 de autovehicule şi au fost aplicate 2.031 de sancţiuni contravenţionale.

Din totalul sancţiunilor aplicate, 84 au fost pentru nerespectarea legislaţiei specifice transporturilor rutiere publice, conform prevederilor H.G. 69 din 2012, privind transporturile rutiere, 204 pentru nerespectarea prevederilor O.G. 37 din 2007, privind timpii de condus şi de odihnă, iar 15 pentru nerespectarea prevederilor O.G. 43 din 2007, privind regimul drumurilor.