Archive for » iunie, 2018 «

Banca Mondială (BM) vrea să implementeze în România un proiect în valoare de 465 milioane de dolari pentru ajutor în caz de dezastre, în condiţiile în care Bucureştiul este capitala din Uniunea Europeană cu cel mai mare risc de dezastre, iar 70-80% din PIB-ul ţării este produs în zone expuse seismic.

Obiectivul proiectului este consolidarea capacităţii instituţionale şi a cadrului legal necesare pentru gestionarea consecinţelor de natură fiscală, socială şi fizică rezultate în urma unor eventuale dezastre naturale sau a schimbărilor climatice.  Mai mult …

Vârsta de pensionare a femeilor ar putea fi redusă în funcție de numărul de copii născuți și crescuți până la vârsta de zece ani, conform unui proiect de lege înregistrat recent la Senat.

Această regulă nu există actualmente în Legea pensiilor.

Propunerea legislativă pentru completarea art. 55 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice a fost înregistrată joi la Senat pentru dezbatere. Pentru a-și produce efectele, proiectul trebuie adoptat de Parlament, promulgat de președintele României și publicat în Monitorul Oficial.

Concret, acest proiect prevede că vârsta-standard de pensionare se va reduce cu câte doi ani pentru fiecare copil născut și crescut cel puțin până la vârsta de zece ani.

Mai mult …

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor în lei cu dobânda variabilă, a urcat vineri cu 0,14 puncte procentuale pe piaţa interbancară la nivelul de 3,09% pe an, de la 2,95% cât era joi, fiind cel mai mare nivel din ultimii trei ani şi opt luni, reiese din datele Băncii Naţionale a României (BNR).

O valoare mai mare a ROBOR la trei luni a fost înregistrată pe 30 septembrie 2014, respectiv 3,10% pe an. Mai mult …

România riscă infringementul din cauza neimplementării legislaţiei europene în domeniul turismului şi, implicit, netranspunerea în legislaţia naţională a Directivei Europene care garantează pachetele de servicii turistice achiziţionate de către persoanele fizice, atenţionează fostul ministru al Turismului. Mai mult …

Numărul candidaţilor cu media generală 10 la Evaluarea Naţională a crescut, după soluţionarea contestaţiilor, de la 319 la 345, se arată într-un comunicat al Ministerului Educaţiei Naţionale.

Potrivit datelor rezultate în urma reevaluării lucrărilor contestate, numărul candidaţilor cu medii mai mari sau egale cu 5 a crescut de la 104.972 la 105.109. În procente, majorarea este de 0,10% (de la 73,5% la 73,6%). Mai mult …

România va construi două penitenciare noi printr-un credit contractat de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), a declarat ministrul Justiţiei.

“Guvernul are un memorandum prin care a aprobat anul trecut foaia de parcurs pentru îndeplinirea cerinţelor hotărârii pilot CEDO referitoare la condiţiile de detenţie. Acolo unul dintre capitole se referă la condiţiile din penitenciare. Avem măsuri de natură legislativă, avem măsuri de natură instituţională, de penitenciare. Avem în vedere modernizarea acelor celule, spaţii care nu au condiţii corespunzătoare. Din păcate, mai sunt şi de acestea. Avem în vedere şi extinderea stabilimentelor penitenciarelor existente, prin construcţia unor pavilioane noi, cum se va derula în scurt timp şi aici la Botoşani. Avem în vedere şi construcţia a două penitenciare noi. Unul este la Berceni în Prahova, depăşind deja studiile de fezabilitate, şi altul în localitatea Unguriu în judeţul Buzău”, a afirmat ministrul.

Mai mult …

Agenţii economici oferă la nivel naţional 27.837 de locuri de muncă potrivit datelor centralizate de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

Potrivit sursei citate, cele mai multe locuri de muncă vacante sunt în Bucureşti – 4.037, Prahova – 2.851, Arad – 1.827, Cluj – 1.651, Sibiu – 1.320, Timiş- 1.316, iar cele mai puţine sunt în Brăila – 298, Mureş – 296, Mehedinţi – 284, Ialomiţa – 219, Botoşani – 150, Vrancea – 138, Sălaj – 125, Suceava – 122, Covasna – 119, Giurgiu – 105, Caraş-Severin – 66, Bacău – 25.

La nivel naţional, cele mai multe locuri de muncă sunt oferite pentru muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor (2.334), agent de securitate (1.621), lucrător comercial (1.653), muncitor necalificat în industria confecţiilor (1.285), manipulant mărfuri (1.094), muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptuşeli, zidărie, plăci mozaic, faianţă, gresie, parchet (833), confecţioner-asamblor articole din textile (773), şofer autocamion/maşină de mare tonaj (722), vânzător (655), montator subansamble (662).

Direcția Națională Anticorupție a dat publicității evaluarea impactului pe care recentele modificări la Codul de procedură penală – instrument esențial pe care procurorii îl au la îndemână pentru a contribui la descoperirea și tragerea la răspundere a persoanelor care comit infracțiuni – le vor avea asupra investigațiilor penale, în situația în care aceste modificări vor intra în vigoare, potrivit unui comunicat.

A. Exemple de modificări ce vor îngreuna anchetele penale

1. Modificarea art. 139 Cod procedură penală conduce la eliminarea, dintre mijloacele de probă, a înregistrărilor realizate cu respectarea legii, ceea ce va îngreuna dovedirea infracțiunilor
Articolul 139, alineatul (3) stabilește că ”înregistrările prevăzute în prezentul capitol, efectuate de părți și de subiecții procesuali principali, constituie mijloace de probă când privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au purtat cu terții” eliminându-se astfel posibilitatea de a folosi ca probe orice alte înregistrări dacă nu sunt interzise de lege. Mai mult …

Președintele României, a semnat următoarele decrete, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale:
– Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea alin. (1) al art. 38 din Ordonanța de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice;
– Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul apărării, ordinii publice şi securității naționale.

Cât trăiește, omul învață! Un veac de îți va fi dat să trăiești, vei avea de învățat cam… 100 de ani. De învățat învață chiar și oamenii certați cu școala, cei refractari la cunoaștere. Pe ei îi învață nevoia! Dacă viața e considerată o școală, nevoia este cel mai exigent și mai priceput profesor al său.

În general, așa cum spune și un vechi proverb de prin Anatolia, cine învață merge înainte iar cine nu, dă înapoi. Fiecare învață după puteri și după înzestrări, dar când ai fost acceptat în rândurile dascălilor, ale celor datori să-i învețe și verifice pe alții, te afli deja în tagma celor pentru care autodepășirea trebuie să fie o preocupare permanentă. Mai mult …