Toți consumatorii europeni vor putea cumpăra produse bio de aceeași calitate garantată


De la 1 ianuarie 2021, toți consumatorii europeni vor putea cumpăra produse bio de aceeași calitate garantată, indiferent de originea producătorului. Va fi obligatoriu ca plantele să crească în pământ, iar pentru cele procesate nu se vor mai putea folosi ingrediente obișnuite decât în cazuri excepționale. Comisia Europeană urmează să adopte un nou regulament care va schimba regulile de producție a acestor alimente.

Consiliul European a adoptat textul de Regulament  privind producția ecologică, ceea ce va genera, de la 1 ianuarie 2021, schimbări majore pe piața produselor bio, estimată la 27 de miliarde de euro, cu aproximativ 125% mai mult decât în urmă cu zece ani.

Mai exact, peste trei ani, consumatorilor care aleg produse bio li se va garanta că ce cumpără are aceeași calitate peste tot în statele membre, fie că vorbim despre produse fabricate în Europa sau în țări terțe. Iar acest lucru se va întâmpla prin introducerea unui set unic de norme de producție la nivelul întregii UE, pe care trebuie să le respecte inclusiv fermierii care produc în afara comunității, pentru export în cadrul statelor membre. Producătorii care nu respectă aceste reguli nu vor putea folosi logoul bio pe eticheta produselor lor.