Inspecţia Judiciară va efectua un control tematic la Parchete!


Inspecţia Judiciară a anunţat că efectuează, în perioada 16 mai – 8 iunie, un control tematic privind măsurile luate de procurori şi conducerile Parchetelor din cadrul Ministerului Public în vederea soluţionării dosarelor cu autori cunoscuţi mai vechi de 5 ani de la data sesizării.

Potrivit unui comunicat, în urma controlului va fi verificată activitatea de urmărire penală şi supraveghere a cercetărilor penale efectuate de organele poliţiei judiciare, respectiv verificarea, prin solicitarea de date şi informaţii de la conducătorii Parchetelor, a dosarelor cu autori cunoscuţi, aflate în lucru la procuror ori la organele poliţiei judiciare, mai vechi de 5 ani de la sesizare şi identificarea cauzelor care determină prelungirea în timp a soluţionării dosarelor penale din categoria anterior indicată.