Datoria publică a României a crescut în lunile ianuarie-martie


Datoria publică a României a crescut în ianuarie-martie, faţă de finalul anului trecut, cu 1,25 miliarde euro, la 34,79 miliarde euro, potrivit datelor publicate luni de Banca Naţională a României (BNR).

La finalul anului 2017, datoria publică a României a fost de 33,53 miliarde euro, arată datele BNR.

Totodată, în intervalul ianuarie-martie 2018, datoria externă totală a crescut cu 2,05 miliarde euro faţă de decembrie 2017, până la 95,53 miliarde euro.

Din aceasta, datoria externă pe termen lung a însumat 69,6 miliarde euro la 31 martie 2018 (72,9% din totalul datoriei externe), în creştere cu 1,4% faţă de 31 decembrie 2017.

Datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 martie 2018 nivelul de 25,93 miliarde euro (27,1% din totalul datoriei externe), în creştere cu 4,3% faţă de 31 decembrie 2017.