Ce presupune Programul pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preşcolari?


Având în vedere situaţia identificată la nivelul sistemului educaţional preuniversitar de creştere rapidă şi alarmantă a numărului de elevi aflaţi în situaţie de eşec şcolar şi a numărului elevilor care abandonează şcoala, situaţii direct corelate cu condiţiile climaterice şi de mediu defavorabile – dat fiind numărul mare de preşcolari şi de elevi care de la domiciliu până la şcoală au de străbătut distanţe foarte mari şi nu pot participa, neavând masa de prânz asigurată la şcoală, la activităţile educaţionale curriculare sau extracurriculare s-a impus necesitatea adoptării Programului – pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preşcolarii şi elevii din 50 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat.

Acest program a fost adoptat prin OUG nr. 92/2017 privind aprobarea Programului – pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preşcolarii şi elevii din 50 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat, publicată în Monitorul Oficial nr. 978/2017.

Recent, prin Legea nr. 107/2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 407/2018, a fost aprobată Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2017 privind aprobarea Programului – pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preşcolarii şi elevii din 50 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat .

Conform ordonanţei, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă şi până la sfârşitul anului şcolar 2017 – 2018, în perioada desfăşurării activităţii didactice, preşcolarilor şi elevilor din 50 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat, denumite în continuare unităţi – pilot, li se acordă, cu titlu gratuit, un suport alimentar, constând într-un pachet alimentar sau într-o masă caldă pe zi, în limita unei valori zilnice de 7 lei/beneficiar, inclusiv taxa pe valoarea adăugată.

La cererea motivată a părinţilor, formulată în scris şi susţinută de document – suport, înregistrată la secretariatul unităţii de învăţământ în care este înmatriculat elevul, preşcolarii şi elevii care, din considerente de natură medicală, culturală sau religioasă nu pot beneficia de pachetul alimentar/masă caldă vor beneficia de produse alimentare adecvate situaţiei acestora, în limita valorii zilnice.

Este de menţionat că suportul alimentar constă, după caz, într-o masă caldă sau într-un pachet alimentar, după cum urmează:
a) masă caldă, preparată în regim propriu, pentru unităţile de învăţământ în care există cantină cu avize de funcţionare, înregistrată sanitar – veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, şi spaţiu adecvat de servire a mesei;
b) masă caldă, în regim catering, pentru unităţile de învăţământ în care nu există cantină pentru prepararea în regim propriu, dar în care există un spaţiu de servire a mesei sau un alt spaţiu amenajabil în acest scop, iar produsele alimentare vor fi depozitate în spaţii amenajate în care să existe condiţii adecvate de manipulare şi depozitare, la temperaturi adecvate care să poată fi monitorizate şi controlate;
c) pachet alimentar, pentru unităţile de învăţământ în care nu există nici cantină şi nici spaţiu amenajabil în scopul servirii mesei. Produsele alimentare vor fi depozitate în spaţii amenajate în care să existe condiţii adecvate de manipulare şi depozitare, la temperaturi adecvate care să poată fi monitorizate şi controlate.

Dreptul de a primi zilnic, pe perioada cursurilor, conform structurii anului şcolar, suportul alimentar îl au numai elevii prezenţi la cursuri. Suportul alimentar nu se acordă pe perioada vacanţelor sau a altor zile declarate prin lege ca zile nelucrătoare.

Procedura de atribuire a contractelor de furnizare a pachetelor alimentare sau a mesei calde se organizează la nivelul fiecărei unităţi administrativ – teritoriale şi se stabileşte potrivit prevederilor legislaţiei în domeniul achiziţiilor publice.