Acoperirea vaccinală în România s-a redus ”dramatic”, conform Ministrului Sănătăţii


Acoperirea vaccinală în România s-a redus ”dramatic” de la an la an, situându-se sub sub limita de 95 la sută recomandată de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Cu ocazia Săptămânii Europene a Vaccinării, Ministerul Sănătăţii (MS) a transmis un ”mesaj de susţinere fermă a vaccinării”.

Potrivit MS, în contextul în care în România “rata de vaccinare a scăzut dramatic în ultimii ani” instituţia doreşte să transmită un “mesaj de susţinere fermă a vaccinării”, în Săptămâna Europeană a Vaccinării.

“Legea vaccinării trebuie să reprezinte o prioritate pentru noi. Avem nevoie de un cadru legislativ pentru binele copiilor noştri. Decizia părinţilor cu privire la vaccinarea copiilor trebuie să fie luată în urma informării, în mod responsabil. Să nu uităm că prin vaccinare au fost eradicate multe boli şi datorită vaccinurilor astăzi nu mai avem poliomielită sau alte afecţiuni care ne mutilau sau chiar omorau copiii. Cred că nu s-au făcut campanii suficient de agresive pentru a putea convinge părinţii să se informeze despre beneficiile vaccinării. Până la apariţia unui cadru legal, intenţionăm să demarăm campanii de vaccinare în zonele cu focare de rujeola şi populaţie vulnerabilă”, a declarat ministrul Sănătăţii.