Categories
Achiziţii publice Proiecte şi propuneri legislative Ştiri

Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor va fi transformat într-un tribunal specializat

Noua formă a legii achiziţiilor publice va transforma Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor într-un tribunal specializat pe acest domeniu, iar termenul pentru o decizie va fi de maximum 30 de zile.

După pronunţarea primei instanţe, contractul va fi semnat. În cazul în care contestatarii vor avea câştig de cauză în apel, statul îi va despăgubi.

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a anunţat că va crea şi o structură care va face achiziţii în sistem centralizat. Aceasta va prelua cererile de la toate instituţiile administraţiei centrale şi va cumpăra în bloc anumite produse, cum ar fi automobile sau medicamente.