A fost aprobat Regulamentul de acordare a sporurilor pentru condiţii de muncă în învăţământ


Regulamentul privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal didactic din învăţământ, privind mărimea concretă a sporurilor pentru condiţii de muncă, precum şi condiţiile de acordare a acestora a fost adoptat miercuri de Guvern.

‘Cuantumul sporului pentru condiţii de muncă se stabileşte prin aplicarea unei cote procentuale asupra salariului de bază, cu valori cuprinse între 5 şi 15% din salariul de bază, în funcţie de criteriile specifice pentru fiecare categorie în parte şi corespunzător timpului efectiv lucrat în aceste locuri de muncă, cu respectarea prevederilor Legii – cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice’, se arată într-un comunicat al Executivului.

Potrivit sursei citate, sporurile pentru condiţii de muncă se acordă ‘pe baza buletinelor de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autorităţile abilitate în acest sens, pentru timpul efectiv lucrat în locurile de muncă respective, cu încadrarea în sumele prevăzute pentru cheltuieli de personal din bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat’.

‘Unităţile şi instituţiile din sistemul de învăţământ sunt obligate să adopte măsuri tehnice şi organizatorice care să conducă la desfăşurarea activităţilor în condiţii de muncă optime, în termen de cel mult şase luni de la constatarea prin buletine de determinare a condiţiilor de muncă. De asemenea, unităţile/instituţiile din sistemul de învăţământ trebuie să efectueze periodic măsurători la locurile de muncă în timpul desfăşurării activităţilor (aceste perioade nu pot fi mai mari de şase luni). În acelaşi timp, personalul care îşi desfăşoară activitatea în condiţii de muncă periculoase sau vătămătoare este supus examinărilor medicale periodice, prin serviciile de medicina muncii, conform legislaţiei în vigoare’, se precizează în comunicat.

Guvernul mai informează că acordarea sporului pentru condiţii periculoase şi vătămătoare de muncă se face cu încadrarea în sumele prevăzute pentru cheltuieli de personal din bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat.