Datele cu caracter personal se pot prelucra doar în anumite condiţii impuse de Legea nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice.
La solicitarea instanţelor de judecată sau la solicitarea organelor de urmărire penală ori a organelor de stat cu atribuţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale, cu autorizarea prealabilă a judecătorului stabilit potrivit legii, furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului şi furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice pun la dispoziţia acestora, de îndată, dar nu mai târziu de 48 de ore, datele de trafic, datele de identificare a echipamentului şi datele de localizare, în conformitate cu prevederile referitoare la protecţia datelor cu caracter personal.
Cele menţionate mai sus sunt prevăzute de art. 12 indice 1 din Legea menţionată, articol care potrivit ştirilor juridice a fost subiectul unei excepţii de neconstituţionalitate.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a susţinut că prevederile de lege criticate reprezintă o ingerinţă în drepturile fundamentale privind viaţa intimă, familială şi privată, secretul corespondenţei şi libertatea de exprimare. Instanţa arată că, pentru ca ingerinţa în drepturile fundamentale menţionate să fie legală, este necesar ca aceasta să fie reglementată de o manieră clară, previzibilă şi lipsită de echivoc, astfel încât să fie îndepărtată, pe cât posibil, eventualitatea arbitrarului sau a abuzului autorităţilor în acest domeniu, ceea ce nu rezultă din textul de lege criticat.
Astfel, se observă că, în lege, nu se prevede un termen pentru care se pot reţine şi stoca asemenea date, singura obligaţie a furnizorilor de servicii fiind de a le şterge sau anonimiza când nu le mai sunt necesare, dar nu mai târziu de 3 ani de la data efectuării comunicării ori, după caz, de la data scadenţei de plată, potrivit art. 5 din Legea nr. 506/2004.
Prin urmare, ingerinţa în drepturile fundamentale privind viaţa intimă, familială şi privată, secretul corespondenţei şi libertatea de exprimare este de o mare amploare şi trebuie considerată ca fiind deosebit de gravă, iar împrejurarea că păstrarea datelor şi utilizarea lor ulterioară sunt efectuate fără ca persoana să fie informată cu privire la aceasta este susceptibilă să imprime în conştiinţa persoanelor vizate sentimentul că viaţa lor privată face obiectul unei supravegheri constante.
Curtea Constituţională a reţinut că este imperios necesară asigurarea unor mijloace legale adecvate şi eficiente, compatibile cu procesul continuu de modernizare şi tehnologizare a mijloacelor de comunicare, astfel încât fenomenul infracţional să poată fi controlat şi contracarat. S-a arătat că tocmai de aceea drepturile individuale nu pot fi exercitate in absurdum, ci pot constitui obiectul unor restrângeri care sunt justificate în funcţie de scopul urmărit.
Limitarea exerciţiului unor drepturi personale, în considerarea unor drepturi colective şi interese publice, ce vizează siguranţa naţională, ordinea publică sau prevenţia penală, a constituit în permanenţă o operaţiune sensibilă sub aspectul reglementării, fiind necesară menţinerea unui just echilibru între interesele şi drepturile individuale, pe de o parte, şi cele ale societăţii, pe de altă parte.
Curtea constată, de asemenea, că măsura de acces al instanţelor de judecată sau al organelor de urmărire penală, cu autorizarea prealabilă a judecătorului, la datele de trafic, datele de identificare a echipamentului şi datele de localizare este o măsură necesară pentru îndeplinirea obiectivului avut în vedere, acela al obţinerii de probe care nu ar fi posibil de obţinut altfel, mai ales că legiuitorul a avut în vedere doar datele de trafic, datele de identificare a echipamentului şi datele de localizare, iar nu şi conţinutul corespondenţei.
Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi admisă, soluţie pe care o regăsim în Decizia nr. 589/2017 publicată în Monitorul Oficial nr. 89/2018.