Noi reguli se aplică pentru inspecţia tehnică periodică


De la 1 ianuarie, mașinile mai vechi de 12 ani vor ajunge la verificarea tehnică mai des, adică o dată pe an, nu o dată la doi ca până acum. În ceea ce-i privește pe șoferi, cardiacii și diabeticii ar putea să-și reînnoiască sau să obțină permisul numai dacă vor primi avizul medicului de specialitate.

Din 2018 mașinile vor trece sau nu de inspecția tehnică periodică, în funcție de gravitatea defectelor pe care le au. Specialiștii vor fi îngăduitori dacă e vorba doar despre probleme minore, dar vehiculele cu defecte grave vor pica testul.

Iar proprietarii trebuie să facă reparațiile în cel mult 30 de zile și să revină pentru o nouă verificare.

Noile reguli se aplică de la 1 ianuarie, începând cu următoarea inspecție tehnică deja programată. Și tot în luna ianuarie, va fi în dezbatere publică, un ordin al Ministrului Sănătății care îi privește pe șoferi.

Potrivit acestuia, cardiacii și diabeticii care vor să obțină sau să-și reînnoiască permisul de conducere, o pot face numai cu avizul medicului de specialitate. Motivul? Evitarea accidentelor și sporirea siguranței rutiere.