Modificările CIM privind salariul minim se va transmite până la 31 martie 2018!


Angajatorii vor putea transmite orice modificare a salariului de bază brut în Revisal până la 31 martie 2018, în contextul mutării CAS şi CASS la angajat, potrivit unei hotărâri aprobate în şedinţa Executivului.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, una dintre prevederile incluse în proiectul de hotărâre privind registrul general de evidenţă a salariaţilor (Revisal) vizează perioada pe care angajatorii o vor avea la dispoziţie pentru transmiterea modificării salariului de bază lunar brut, în contextul mutării CAS şi CASS de la angajator la salariat, începând de anul viitor.

‘Documentul stabileşte ca excepţie, în contextul mutării CAS şi CASS la salariat, faptul că angajatorii vor putea transmite până la data de 31 martie 2018 orice modificare a salariului de bază lunar brut, a indemnizaţiilor, sporurilor, precum şi a altor adaosuri, care se produce de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului şi până la 31 martie 2018. Ulterior datei de 31 martie, actul normativ mai prevede, ca regulă, transmiterea în Revisal a oricărei modificări a salariului de bază lunar brut, a indemnizaţiilor, sporurilor, precum şi a altor adaosuri prevăzute în contractul individual de muncă sau, după caz, în contractul colectiv de muncă, într-un termen de 20 de zile lucrătoare de la data producerii acesteia’, precizează sursa citată.