Categories
Autorităţi şi instituţii publice Drept civil Ştiri

Statul va răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare

Comisia specială a decis că statului „îi revine dreptul” de a se îndrepta cu acţiune în regres împotriva judecătorului sau procurorului care cu reacredinţă sau neglijenţă a săvârşit eroarea judiciară cauzatoare de prejudicii, statul nefiind obligat, aşa cum s-a discutat iniţial.

„După ce prejudiciul a fost acoperit integral de către stat, acestuia îi revine dreptul de a se îndrepta cu acţiune în regres prin Ministerul Finanţelor, împotriva judecătorului sau procurorului care cu reacredinţă sau neglijenţă a săvârşit eroarea judiciară cauzatoare de prejudicii”, potrivit amedamentului adus la Statutul procurorilor şi judecătorilor.

Aleşii nu au adus modificări radicale cu privire la răspunderea magistraţilor.

Raportul care va ajunge în plen prevede că statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Răspunderea statului este stabilită în condiţiile legii şi nu înlătură răspunderea judecătorilor şi procurorilor care şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă. De asemenea, nu este îndreptăţită la repararea pagubei persoana care, în cursul procesului, a contribuit în orice mod la săvârşirea erorii judiciare.