Jandarmii sunt autorizaţi să deţină arme cu tranchilizante pentru îndepărtarea animalelor


Jandarmii au o responsabilitate imensă în menţinerea ordinii publice iar în acest scop s-au adus unele modificări la legea care le reglementează activitatea.

Astfel, jandarmii sunt autorizaţi să dețină și să folosească arme cu tranchilizante pentru îndepărtarea sau imobilizarea animalelor care amenință viața oamenilor. Noutatea legislativă a fost publicată în Monitorul Oficial şi intră în vigoare de joi, 16.11.2017.

Legea nr. 212/2017 prevede norme pentru completarea Legii nr. 550/2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române.

Vor avea drept de utilizare a armelor cu tranchilizante, substanțelor tranchilizante, armelor cu glonț de cauciuc, dispozitivelor cu ultrasunete sau substanțelor iritante doar jandarmii care au studii medii de medicină veterinară, sub îndrumarea și responsabilitatea unui medic veterinar.

„În îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, personalul militar al Jandarmeriei Române este autorizat să dețină și să folosească arme cu tranchilizante, substanțe tranchilizante, arme cu glonț de cauciuc, dispozitive cu ultrasunete sau substanțe iritante, precum și orice alte mijloace de protecție și de imobilizare pentru:

– îndepărtarea sau imobilizarea animalelor care amenință viața sau integritatea corporală a persoanelor ori integritatea bunurilor acestora;

– imobilizarea animalelor a căror viață sau integritate corporală este pusă în pericol în urma unei intervenții umane”, prevede proiectul de lege.

Înă din fază de proiect iniţiatorii au susţinut că în ultimii ani a crescut semnificativ numărul semnalărilor la 112 privind incidente cu animale sălbatice sau domestice cu comportament agresiv sau periculos, iar cele mai multe apeluri sunt direcţionate către Jandarmerie (instituţie ce coordonează acţiunile de intervenţie în cazul animalelor periculoase).

Deşi jandarmii se deplaseză la faţa locului, aceştia nu dispun de mijloacele tehnice necesare pentru a alunga sau imobiliza animalele respective. În aceste condiţii, modul de acţiune al acestora constă, de cele mai multe ori, în încercarea de a alunga animalele prin producerea unor zgomote puternice, neputându-se întreprinde măsuri concrete pentru evitarea altor situaţii asemănătoare, ca de exemplu tranchilizarea în vederea relocării acestora.