Euro a atins un maxim istoric!


Euro a crescut luni, la cotația de referință a Băncii Naționale a României (BNR), până la cel mai înalt nivel pe care l-a atins vreodată în raport cu leul.

Euro a urcat cu 1,05 bani, până la 4,6495 lei, iar dolarul cu 1,10 bani, la 3,9913 lei.

Francul elveţian a scăzut de la 4,0078 la 4,0063 lei, iar lira sterlină de la 5,2365 la 5,2227 lei.

Euro a continuat să crească, vineri, în raport cu leul, la cotaţia de referinţă a Băncii Naţionale a României (BNR), în timp ce francul elveţian a depăşit pragul de 4 lei.

Ultima oară când euro s-a situat peste acest prag a fost în urmă cu mai bine de 5 ani, la 3 august 2012, când cotaţia a fost de 4,6481 lei pentru un euro. La 29 iulie 2012 a fost organizat referendumul pentru suspendarea preşedintelui în funcţie la acea dată.

,