Veşti bune pentru crescătorii de porcine. Se doreşte un program de dezvoltare a raselor!


Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) are în plan elaborarea unui program pentru dezvoltarea raselor de porci Bazna şi Mangaliţa, se arată într-un comunicat de presă al instituţiei

În comunicat se menţionează: “În cadrul şedinţei a fost prezentat un program de dezvoltare a raselor de suine româneşti prin creştere şi multiplicare în regim tradiţional – Bazna şi Mangaliţa. Cu această ocazie, crescătorii de suine i-au prezentat ministrului Petre Daea situaţiile cu efectivele de porci de Bazna şi Mangaliţa pentru a avea o imagine de ansamblu şi a putea construi programul pornind de la date concrete. În acest sens, MADR va realiza, în perioada următoare, un proiect de act normativ pentru a crea cadrul legal în vederea implementării acestui program. Programul este iniţiat de către Agenţia Naţională pentru Zootehnie şi se adresează fermelor de subzistenţă cu un efectiv de la minim cinci capete la 20 de capete şi îşi propune dezvoltarea efectivelor existente de rase de suine aflate în conservare (Bazna şi Mangaliţa), creşterea şi multiplicarea grăsunilor în regim tradiţional, realizarea unui ansamblu de exploataţii specifice”.