Se doreşte întărirea siguranţei poliţiştilor şi a cetăţenilor!


Ministerul Afacerilor Interne a lansat în dezbatere publică un pachet legislativ care are rolul să întărească siguranţa poliţiştilor şi a cetăţenilor. Pachetul legislativ vizează şi mai multe modificări care îi privesc pe cetăţeni.

De exemplu, refuzul unui cetăţean de a se legitima sau de a se prezenta la sediul Poliţiei, atunci când există o solicitare legală, va fi sancţionat cu amendă cuprinsă între 500 şi 1.500 de lei.

Ministrul Afacerilor Interne, a declarat:„Cele mai multe propuneri vin din partea celor care lucrează în stradă şi care sunt expuşi direct unor riscuri profesionale. Prin această lege ne dorim să întărim autoritatea poliţistului nu prin forţă, ci prin transparenţă. Aceste schimbări legislative reprezintă răspunsul instituţional la o realitate crucială reflectată în creşterea numărului de agresiuni întreptate împotriva personalului MAI, fapte care, din nefericire, au avut ca rezultate şi moartea unor poliţişti, colegi de-ai noştri. Separat de aceste cazuri, trebuie menţionată creşterea cu aproape 22 de procente a cazurilor de ultraj săvârşite asupra personalului MAI în primul semestru al acestui an, faţă de perioada similară a anului trecut. De prea multe ori, cele mai simple interacţiuni dintre poliţist şi cetăţean, cum ar fi legitimarea, escaladează într-o spirală a conflictului”.

Proiectul prevede o serie de reguli de ordin interior, pe care trebuie să-l respecte poliţiştii, însă acestea se vor transforma în lege, ceea ce înseamnă că şi cetăţenii vor putea afla unde începe datoria poliţistului, dar şi dacă acesta săvârşeşte un abuz.