Noi reguli pentru casele de marcat!


Ministerul Finanţelor Publice a elaborat, recent, un proiect de act normativ pentru modificarea şi completarea normelor metodologice pentru aplicarea Ordonanţei de Urgenţă nr. 28/ 1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.

Normele au fost aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 479/2003. Astfel, până la data de 1 august 2018, toţi operatorii economici vor fi obligaţi să utilizeze case de marcat cu jurnal electronic.

Este important de menţionat faptul că necesitatea impunerii utilizării aparatelor de marcat a rezultat din nevoia combaterii fraudei fiscale. Astfel, pentru atingerea acestui obiectiv, în legislaţia primară a fost reglementat un flux de operaţiuni pe care le derulează instituţiile implicate în avizarea aparatelor de marcat, respectiv în autorizarea distribuitorilor de astfel de dispozitive.

Scopul urmărit fiind acela ca la utilizatorul final să ajungă doar aparate securizate împotriva eventualelor tentative de alterare a datelor fiscale memorate.