Guvernul va impozita sumele pe care companiile multinaționale le transferă în străinătate


Guvernul va impozita sumele pe care companiile multinaționale le transferă în străinătate „în încercarea de a-și reduce baza de impozitare”, a anunțat ministrul Finanțelor.

Acesta a susţinut: “Se introduce directiva europeană pentru combaterea externalizării profiturilor companiilor multinaționale — Directiva UE 1164/2016.

Multinaționalele care evitau până acum plata taxelor în România nu vor mai putea face acest lucru. Se va acorda astfel deducerea limitată a dobânzilor, se va introduce un impozit pentru sumele transferate în afara țării de multinaționale în încercarea de a-și reduce baza de impozitare.

Vor fi împiedicate transferurile unor grupuri de firme către filialele lor din paradisurile fiscale și nu vor mai fi oferite beneficii fiscale obținute prin aranjamente abuzive între firme”.