Ariile naturale protejate vor putea fi modificate fără a fi nevoie de Hotărâre a Guvernului


Ariile naturale protejate vor putea fi modificate pentru exploatări de resurse minerale fără a mai fi nevoie de o hotărâre a Guvernului și de avizul Academiei, au decis senatorii.

Argumentul aleșilor este că există licențe vechi de concesiune minieră pentru terenuri care au fost declarate ulterior arii naturale protejate.

Proiectul de lege a fost inițiat de mai mulți parlamentari ai coaliției de guvernământ având semnătura și a unor foști miniștri ai Economiei sau Energiei, și a fost adoptat acum de aceeași majoritate parlamentară.

Parlamentarii opoziției au reclamat faptul că, în acest mod, vor fi distruse parcuri naturale, iar Comisia Europeană va declanșa o procedură de infringement împotriva României.