România are cele mai mari accize la carburanţi!


După creşterea în două etape a accizelor şi pe fondul uşoarei devalorizări a leului în faţa euro, România a ajuns să aibă cele mai mari accize pe carburanţi dintre statele din jur.

Acciza la benzină în România este acum de 431 de euro pentru 1.000 de litri, după ce în 15 septembrie şi 1 octombrie, Guvernul a ridicat această taxă. Toate ţările membre UE din jurul nostru au ajuns astfel să aibă un nivel mai mic al acestei taxe. În Bulgaria, de exemplu, acciza este de doar 363 de euro, iar în Ungaria de 395 de euro, potrivit ultimelor date statistice din Oil Bulletin, serviciul de monitorizare a pieţei carburanţilor al Comisiei Europene. În Polonia, acciza este de 393 de euro pentru 1.000 de litru.

Situaţia este identică şi în cazul motorinei, combustibilul cel mai vândut din România. Acum, la noi acciza la motorină este de 401 euro pentru 1.000 de litri. În Bulgaria este cu 70 de euro mai mică, adică 330 de euro pentru 1.000 de litri, iar în Ungaria este de 364 de euro. Şi guvernul Poloniei taxează mai uşor decât al nostru acest carburant: acciza este de doar 344 de euro.

,