Deţinuţii ar putea primi unele dispăgubiri!


Ministrul Justiției, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că: „S-au adunat la CEDO procese de ordinul miilor. Curtea Europeană le-a suspendat, a pronunțat decizia opririi și noi trebuie să le dăm despăgubiri și lor. Dacă mai sunt încă în penitenciar, unii primesc aceste șase zile la 30 de zile. Poate că alții au executat integral pedeapsa, au plecat acasă, dar au proces pe rol și spuneam că lor n-ai cum să le mai dai șase zile că sunt acasă, liberi. Și atunci le dai despăgubiri în echivalent bănesc. (…)

Cuantumul nu îl stabilesc eu. Eu pot să vă dau două repere — (…) Ungaria a stabilit 5 euro pe zi de detenție necorespunzătoare, Italia a stabilit 8 euro pe zi de detenție necorespunzătoare și Curtea Europeană a considerat că sunt despăgubiri echitabile și unele, și altele. Probabil tot în zona aceasta vom fi și noi, evident în zona pe care o va decide Guvernul ca proiect de lege, Parlamentul ca decident. Există o decizie a CE care spune că statul nu se poate prevala de lipsa fondurilor pentru a justifica neplata obligațiilor stabilite printr-o hotărâre judecătorească. Prin urmare, statul trebuie să-și îndeplinească această obligație. Dacă suma totală va fi prea mare, statul are posibilitatea să eșaloneze plata despăgubirilor.„

,